Ţigănuşii sunt păsări sociabile şi îşi împart cu plăcere habitatul cu diferite specii de stârci. Această specie deosebită este ameninţată de drenarea şi defrişarea habitatului.
Penele ce strălucesc în verde, lila şi bronz, sunt caracteristicile specifice ale ţigănuşului. Această pasăre cu ciocul recurbat scormoneşte în mâl în căutare de hrană.

Ţigănuşii trăiesc lângă lacurile interioare, pe lângă râuri, zone mlăştinoase sau pe terenurile inundabile din preajma fluviilor. Aceste păsări se plimbă mult pentru a găsi hrană suficientă. Ţigănuşii parcurg distanţe întinse prin regiunile inundabile, iar în acest timp scormonesc în mâl în căutare de bunătăţi. După finalizarea perioadei de clocit, păsările se împrăştie pe suprafeţe întinse. în ultimele decenii teritoriul de răspândire al ţigănuşilor a scăzut continuu, în special datorită drenării regiunilor umede.

Ţigănuşii sunt activi ziua şi pe înserat, iar noaptea păsările dorm. în timpul migraţiei păsările zboară uneori şi seara. Ţigănuşii sunt păsări extrem de sociabile şi pot fi observaţi în grupuri mici sau în colonii mari de clocit. Deşi păsările sunt foarte liniştite, emit uneori sunete croncănite, răcnete înfundate şi mârâite. în zbor păsările alcătuiesc stoluri cu forma literei „V” şi alternează  bătăile rapide din aripi, cu planarea lungă şi liniştită. în zbor ţigănuşul are un aspect caracteristic, conturul corpului este suplu, cu aripile lungi şi rotunjite la capete, gâtul şi picioarele întinse. Pe sol păsările se mişcă precaute, cu gâtul alungit asemănător stârcilor.

Ţigănuşul îşi caută hrana aproape în exclusivitate pe suprafeţele inundate, irigate sau în cele cu ape stătătoare. Având ciocul lung, poate să adune larve şi insecte. îşi potoleşte foamea mai ales cu lăcuste, cosaşi, gândaci acvatici sau de uscat, greieri, libelule, dar mai consumă şi râme, crustacee, amfibieni, larve, precum şi reptile şi peşti mici.

Perioada de clocit a ţigănuşilor variază în funcţie de habitat. Păsările ce trăiesc pe lângă Marea Neagră clocesc între lunile mai şi iulie, iar cele din Australia mult mai târziu. Perechile îşi etalează dansul nupţial la locul de clocit. Plecăciunile graţioase şi îngrijirea reciprocă a penelor, sunt urmate de construirea cuibului ce durează două zile. Cuibul este aşezat în copaci, arbuşti sau în stufăriş. Acesta este o construcţie remarcabilă, împletită sau construită din stuf şi căptuşită cu plante moi. Cuibul este poziţionat la cinci-şapte metri faţă de sol sau suprafaţa apei.

Femela depune trei-şase, dar de regulă patru ouă. Părinţii clocesc pe rând. După aproximativ trei săptămâni  apar puii. în primele cinci zile unul dintre părinţi păzeşte cuibul în permanenţă. La început puii sunt hrăniţi numai cu hrană regurgitată, parţial digerată, iar ulterior aceştia încep să vâneze singuri.
După aproximativ două săptămâni puii părăsesc pentru prima dată cuibul şi se aşează pe crengile sau în tufişurile din apropiere. Se întorc la cuib doar pentru a se hrăni. După alte aproximativ patru săptămâni are loc primul zbor, însă rămân în preajma cuibului până devin destul de mari pentru a-şi putea urma părinţii în căutarea hranei.

Penajul: este predominant viu colorat, roşu-castaniu. Coada şi penele de vâslire sunt mai închise la culoare.
Ciocul: este lung, încovoiat, de culoare cenuşiu-maronie închisă.
Puii: au culoare brun uniformă, cu abdomenul mai deschis.
Zborul: având ciocul încovoiat şi picioarele atârnate, în zbor pasărea are o siluetă caracteristică, aplatizată.
Ouăle: în număr de 3-6, de culoare verde-albăstruie închisă.
Picioarele: lungi, de culoare brun-verzui deschisă.