Sarichioi, Constanta, Pensiunea Colt de Rai, Delta Dunarii, Tulcea, Mila 23, Murighiol, Sulina, Mare Neagra, Mamaia, Mangalia, Neptun, Olimp, Saturn Venus, Jupiter, Gura Portitei, Crab
Sarichioi un paradisul la pãmânt
Home » Floră şi Faună » Pasările Deltei » Ciocănitoare Neagra

Ciocănitoare Neagra

Ciocănitoarea neagră este cea mai mare ciocănitoare din Europa. Are aproximativ dimensiunile unei ciori, este timidă, dar îşi face auzit cu plăcere glasul; mai degrabă o auzim decât o vedem.

Masculul de ciocănitoare neagră este uşor de recunoscut după „căciula” roşie aprinsă; femela are o pată roşie pe ceafă. îşi lărgeşte scorbura, astfel faţă de alte păsări, dispune de un cuib spaţios.

Ciocănitoarea neagră poate fi întâlnită în marea majoritate a teritoriilor împădurite ale Europei de Vest şi Asiei. Trăieşte atât în păduri de foioase cât şi în cele de răşinoase, unde copacii cresc la o anumită distanţă între ei, în zonele netulburate. Se pare că preferă pădurile de fag şi brad, dar cuibul poate fi găsit ocazional şi în plopi bătrâni şi pini. în afara acestor păduri, ciocănitoarea neagră poate fi întâlnită şi în parcurile deschise, dacă îşi găseşte copacul potrivit pentru cuib. Este o pasăre timidă şi precaută, foarte rar cloceşte în apropierea omului.

Ciocănitoarea neagră se caţără îndemânatic pe trunchiul copacilor, se prinde cu ghearele ascuţite de acesta şi înaintează căutându-şi hrana, în timp ce îşi sapă scorbura pentru cuib decojeşte scoarţa copacului, pentru a ajunge la insectele de sub ea, se ţine cu ghearele şi se sprijină cu coada rigidă. După aceea se apucă să găurească copacul, cu ciocul său puternic în formă de daltă.

Ciocănitoarea neagră este o pasăre neastâmpărată, în timpul căutării hranei zboară de la un copac la altul în timp ce emite sunetul caracteristic „pru-pru”.

Ciocănitoarea neagră se hrăneşte îndeosebi cu furnici pe care le adună din copaci, vii sau moarte. De pe sol adună larvele insectelor; cu ciocul puternic şi drept sapă găuri în trunchiul copacilor putreziţi, în căutarea insectelor ce trăiesc acolo. Dacă descoperă muşuroaie de furnici, le prinde cu ajutorul limbii lungi ce secretă o substanţă lipicioasă, astfel insectele rămân ataşate de aceasta şi ciocănitoarea le poate consuma.

Ii plac atât de mult furnicile încât este în stare să petreacă ore întregi scobind copacii, în unele locuri ale teritoriului de răspândire, hrana lor este compusă 99% din furnici, în alte locuri consumă mai ales larve de fluturi şi muşte. Iarna, ciocănitoarea neagră îşi potoleşte foamea scormonind după furnici şi atacând stupii albinelor.

Ciocănitoarea neagră trăieşte singuratică în cea mai mare parte a anului; la începutul perioadei de reproducere însă, păsările încep să se caute una pe cealaltă, ritualul de împerechere începe de regulă în anotimpul rece, în luna februarie. Păsările se cheamă reciproc prin sunete stridente, pe care le emit de regulă stand printre crengile arborilor în care se află cuibul. Pentru a-şi face simţită prezenţa lovesc în copacul care ascunde cuibul sau în alţi copaci scorburoşi, astfel îşi marchează teritoriul. Dansul nupţial începe cu înclinarea capului în stânga şi în dreapta. In caz de dispută masculii fac mişcări circulare cu capul şi cu ciocul, astfel atenţionează că ceva nu este în regulă.
Locul de clocit este ales de regulă de mascul, iar femela alege copacul potrivit pentru dansul nupţial. Dacă nu este gata cuibul, partenerii construiesc pe rând.

Pentru a construi un cuib adânc de 40 cm şi lat de 22 cm, ciocănitoarea neagră are nevoie de 3-4 săptămâni. Când cuibul este gata are loc împerecherea, iar la scurt timp femela depune 2-6 ouă albe. Ambii parteneri clocesc ouăle, schimbându-se la fiecare două ore.

La început puii nu văd şi sunt neajutoraţi şi trebuie să fie forţaţi să mănânce, însă după 10 zile primesc mâncarea cu plăcere.

Este foarte răspândită în Europa şi Asia, din nordul Spaniei şi al Scandinaviei până în estul Siberiei şi Japoniei.

Ciocănitoarea neagră suferă când habitatul îi este deranjat, dar având o mare putere de adaptare trăieşte la fel de bine în pădurile de foioase cât şi în cele de răşinoase, astfel este frecvent întâlnită pe teritoriul său de răspândire.

Ciocănitoarea îşi face cuibul mai ales în scorburile fagilor şi a brazilor din păduri.
Pasărea dezvoltată: este destul de mare, aproape cât o cioară, are penaiul negru, iar ciocul şi ochii sunt de culoare deschisă. Masculul este mai atrăgător decat femela, el fiind încununat cu o „căciulă” roşie, iar femela are doar ceafa roşcată.
Scorbura de clocit: situată la aproape 7-15 m deasupra solului, este spatioasă şi are formă ovală.