Ciocănitoarea verde sau Ghionoaia verde este o ciocănitoare comună mai ales in pădurile de foioase din zonele joase şi de deal dar o putem vedea şi in palcuri izolate de copaci sau in parcurile oraşelor. Prefera copacii batrani in care isi poate săpa scorbura pentru cuib.

Ciocănitoarea verde are o lungime de aproximativ 30 cm iar culoarea generala este verde-galbui, cu crestetul şi ceafă roşie şi negru pe obraji. La mascul putem observa o linie rosie pe obraji ca o prelungire a ciocului. Conformatia corpului este specifica ciocănitoarelor, cu ciocul si ghiare puternice şi cu coadă tare pentru a se putea sprijini pe ea cand cutreiera prin copaci. Anvergura aripilor este de 40-42 cm iar greutatea de 180-220 g.

Ciocănitoarea verde se hrăneşte foarte des pe sol unde cauta furnici. Poate consuma până la două mii de furnici pe zi. Atunci când găseste un musuroi sta lângă el şi cate o ora si inghite cu lacomie toate furnicile care ies. Desi putem spune ca furnicile sunt hrana favorita, ciocănitoarea nu refuza aproape nici un soi de insecte.

In luna mai, in cuibul din scorbura copacilor, femela depune până la 7 ouă pe care le cloceste 17 zile prin rotatie cu masculul. Ambii parteneri participa la cresterea puilor. Exemplarele juvenile au un colorit mai sters şi un aspect general pestrit.

Ciocănitoarea verde este o pasăre şedinţară. Exista şi o subspecie numită Picus viridis sharpei despre care nu se cunosc date ca ar trai şi in România. Aceasta subspecie este specifica Peninsulei Iberice. Ca semn distictiv putem mentiona lipsa coloratiei negre din jurul ochilor şi nuantele de gri de pe cap.