Sarichioi, Constanta, Pensiunea Colt de Rai, Delta Dunarii, Tulcea, Mila 23, Murighiol, Sulina, Mare Neagra, Mamaia, Mangalia, Neptun, Olimp, Saturn Venus, Jupiter, Gura Portitei, Crab
Sarichioi un paradisul la pãmânt
Home » Floră şi Faună » Pasările Deltei » Uliu Porumbar

Uliu Porumbar

Uliul porumbar (Accipiter Gentilis) este o pasăre cu o lungime medie de cca. 60 de cm.

Largimea aripilor intinse atinge aproape un metru. Lungimea de la vârful cozii la cioc este de aproximativ 65 cm.

Femela este simtitor mai mare decât masculul, caracteristica la toate rapitoarele. Exemplarele adulţe au pe spate o culoare cenusie, ca ardezia, sura cafenie, neagra. Pe abdomen sunt albe, fiecare pana avand verigi transversale cafenii-negre, care se impreuneaza în benzi ondulate de-a curmezisul pieptului şi abdomenului. Aripile sale scurte si rare, adevarate vasle, il fac abil în desisurile pădurii, iar coada lunga şi lata ii este o carma tot atat de buna, putandu-i inlesni cotituri maiestrite în urmărirea victimei.

Silueta uliului porumbar în zbor, arata aripile lui late şi scurte si o coada subtire si lunga. Cand trece în zbor intins, bate repede din aripi plutind scurt intre seriile de batai de aripa. Rar zboara la inaltime mare, de obicei rămâne aproape de varful copacilor, sau trece jos, ras cu pământul.

Atacurile lui sunt întotdeauna napraznice şi încearcă sa-şi surprinda victima furisandu-se in apropierea ei.

Porumbeii devin nelinistiti cand il simt şi ei de departe. El vine insa ascuns, ca săgeată, coteste pe dupa copaci, cladiri, aproape de pământ, apare deodata, loveste, prinde şi apoi pleaca. De multe ori goneste pe sus stolul de porumbei, inhatandu-şi victima asupra careia se arunca fulgerator, cu vajairi de aripi, pe care le auzim de departe. Il tradeaza ciorile si randunelele, care se iau dupa el cu mare alai.

Uliul porumbar cloceste in păduri, asezandu-si cetatea mai mult pe la mijlocul copacilor, aproape de trunchiul acestora. Revine la cuib an de an, totdeauna primenindu-l cu crengi noi, verzi, de unde putem recunoaste usor cuiburile ocupate. Uliul când se aseaza pe un copac, nu alege niciodata crengile din varf ci se ascunde pe o creanga groasa de pe la mijlocul arborelui, aproape de trunchi. De aici se avanta apoi neobservat când  areste vreo prada, sau pleaca hoteste in incursiunile lui vanatoresti după porumbeii.