Şarpele de casă, o reptilă puternică de dimensiuni mari, este inofensiv pentru om. îl putem observa frecvent pe malul apelor stătătoare mici, a lacurilor şi pâraielor.
Şarpele de casă nu este veninos, dar totuşi este
ucis frecvent, deoarece este confundat cu vipera comună veninoasă. Cele două specii sunt totuşi uşor de diferenţiat, deoarece desenele acestora diferă considerabil, iar şarpele de casă este frecvent de două ori mai lung decât vipera comună.

Mod de viaţă

Ziua şarpele de casă apare în locurile umede, precum şi pe câmpuri, în luminişuri şi zone cu arbuşti. îşi petrece noaptea în locuri ferite, uscate. Frecvent face băi de soare, pentru a prelua căldură, în regiunile mai răcoroase ale ariei de răspândire, pe înserat se caţără uneori în arbuşti, pentru a capta şi ultimele raze de soare. în regiunile mai răcoroase, pe timp de iarnă şarpele de casă are o odihnă prelungă într-o cavitate, în scorburi sau crăpături din malurile abrupte. Uneori se adună chiar mai multe exemplare, în locurile fără îngheţuri. Şarpele de casă este vânat de viezuri, arici, păsări răpitoare şi stârci. Deşi nu produce venin cu care şi-ar putea alunga atacatorii, mulţumită coloritului devine aproape invizibil în vegetaţia deasă, iar în plus se mişcă foarte rapid. în caz de pericol şarpele de casă atacă asemănător rudelor sale veninoase, însă îşi ţine gura închisă, după care se umflă şi sâsâie. Dacă acest comportament nu este de ajuns, îşi induce atacatorul în eroare prin secreţia urât mirositoare a glandelor de la baza cozii. Dacă nici aceasta nu este suficientă, face pe mortul, pentru a fi lăsat în pace de inamici. Pentru aceasta se întinde pe spate cu gura deschisă şi limba atârnată.

Reproducere

La sfârşitul lunii martie şerpii de casă îşi părăsesc ascunzişul de iarnă, iar masculii încep să curteze femelele. Masculul dă din cap de sus în jos şi îşi freacă „bărbia” de spatele femelei.
în luna iunie sau iulie femela depune cel mult 40 de ouă albe, globuloase. în regiunile mai reci aceasta îşi caută un loc cald în grămezile de compost sau gunoi, în grămezile de frunze sau fân, iar aici îşi depune ouăle. Sapă o gaură în grămezile moi sau lăţeşte o crevasă naturală preexistentă. Uneori acelaşi cuib este folosit de mai multe femele.
Femela nu rămâne lângă ouă şi nici nu are grijă de urmaşi, în verile foarte călduroase urmaşii apar după 6 săptămâni, în rest însă după 10. Şerpii tineri au doar 16 centimetri lungime şi prezintă un „dinte de ou” în vârful nasului, cu care sparg coaja pieloasă a ouălor. După apariţie şerpii se hrănesc imediat cu mormoloci, peşti mici şi alte vertebrate minuscule.