Bibanul

Bibanul este numele dat speciilor din genul Perca, grup de peşti gregari răpitori de apă dulce, răspândiţi nativ în Europa (exceptând Spania, Italia, Grecia) şi Asia. A fost introdus în Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud. Există şi o specie nord-americană, Perca flavescens, şi una asiatică, Perca schrenkii.

Este un peşte argintiu-verzui, cu înotătoare ventrale roşii şi cu două înotătoare dorsale, cu ţepi. Lungimea maximă cunoscută este peste 51 cm. În medie, bibanii cântăresc 200-500 g, deşi valoarea maximă cunoscută este de 4,750 kg. Durata de viaţă poate ajunge până la 22 ani.

Preferă ape curgătoare bogate în vegetaţie. Se reproduce în lunile aprilie-mai-iunie.

Este foarte apreciat de pescarii sportivi. Carnea este albă, moale, fără oase. Este considerat peştele naţional al Finlandei.