Tritonul de Creastă este cea mai mare specie de triton din România. Masculul 13 - 14 cm, femela 16 - 18 cm. Corpul este robust, oval în secţiune, capul puţin mai lung decât lat, botul rotunjit, fără şanţuri longitudinale. Lungimea cozii este mai mică sau egală cu a corpului. Cuta gulară este prezentă. În timpul reproducerii, femela are un şanţ longitudinal dorsal, iar masculul o creastă dorsală înaltă, zimţată, întreruptă brusc printr-o şa la baza cozii; coada turtită lateral, cu o muchie superioară şi una inferioară. Pielea mai mult sau mai puţin aspră; capul şi parotidele cu pori evidenţi; pliul gâtului clar distinct. Dinţii vomero-palatini pe două rânduri paralele, foarte rar uniţi. Când se întind membrele de-a lungul corpului degetele se ating (spre deosebire de T. dobrogicus). 

Masculii au o coloraţie vie, specifică: dorsal cafenie-măslinie sau cafenie până la negricioasă, cu pete de un negru intens. Capul, în timpul reproducerii, cu negru şi alb. Irisul auriu, pătat închis, cu margine aurie în jurul pupilei. Laturile corpului şi gâtul negru, punctat cu alb şi cafeniu-roşu. abdomenul roşu-gălbui, pătat cu negru. Degetele gălbui întunecat, inelate cu negru. Umflătura cloacală negricioasă. Laturile cozii cu benzi longitudinale albăstrui-argintii, mai clare în timpul rutului. Femelele au aceiaşi coloraţie, dar fără creastă dorsală; muchiile cozii înguste şi fără benzi longitudinale pe laturi, iar cloaca, şi muchia inferioară a cozii galbene-portocalii, fără pete. De obicei, pe mijlocul spatelui, o linie longitudinală galbenă, evidentă şi la tineri. La masculi, cloaca este umflată şi neagră. La femele cloaca nu este umflată iar deschiderea cloacală este colorată în galben. 

Larvele sunt mari, având la eclozare o lungime de 8-10 mm, iar înainte de metamorfoză 50-85 mm. Creasta dorsală este înaltă, începe din dreptul inserţiei membrului anterior şi se continuă cu un filament caudal lung până la 6 mm. Coloritul este variabil, de la maro-închis la gri-deschis, cu pete negre mari în special în zona cozii. degetele sunt extrem de lungi şi de subţiri. 

Trăieşte prin bălţile şi iazurile din regiunile de câmpie până în zona subcarpatică, ascunsă prin printre tulpinile plantelor acvatice. Intră în apă în martie şi, în funcţie de nivelul acesteia, poate rămâne până în mai-iunie. 

Reproducerea prin aprilie-mai în bălţi şi băltoace. Deşi depune numeroase ouă (peste 100), multe nu se dezvoltă datorită unor frecvente mutaţii cromozomiale. Ouăle sferice, albe-gălbui, cu diametrul de 2-4 mm. După 13 zile, larvele ies din ouă şi rămân în apă 3 luni, atingând 50 - 85 mm. Către iarnă se retrag (adulţi şi tineri) pe sub pietre, rădăcini şi scoarţa arborilor. 

Este o specie extrem de vorace; consumă râme, limacşi, artropode, mormoloci şi tritoni mai mici (în special T. vulgaris). Are numeroşi duşmani: peşti, ţestoase, păsări. 

Pe uscat poate fi găsit în vecinătatea apei. În pofida dimensiunilor mari se deplasează repede, atât în mediul acvatic cât şi în cel terestru.

Este o specie vulnerabilă, în anumite zone chiar periclitată. Reducerea locurilor de reproducere a afectat mult această specie, mai pretenţioasă decât celelalte specii de tritoni. 

Este o specie predominat acvatică, preferând ape stagnante mari, cu vegetaţie palustră. Deseori poate fi întâlnită în bazine artificiale (locuri de adăpat, iazuri, piscine). Este întâlnit la altitudini cuprinse între 100-1000 m. 

Este răspândit în mare parte din Europa, din nordul Franţei şi Marea Britanie până în munţii Urali. În nord, în Scandinavia, ajunge până la paralela 65. Lipseşte din peninsula Iberică, Italia şi, începând cu Austria la sud de Dunăre. 

În România este răspândit aproape pretutindeni. Lipseşte din Dobrogea şi lunca Dunării unde este înlocuit de Triturus dobrogicus. 
În ţara noastră există 3 subspecii. 
    

• Triturus cristatus cristatus, mai ales în zona carpatică. Masculul 13 cm, femela 16 (rar 18) cm; corpul potrivit de subţire; capul lat. Culoarea aproape la fel la ambele sexe: spatele cafeniu închis până la negru, rareori cu pete mai închise sau mai deschise (în special în perioada rutului); pe laturi numeroase pete albe, câteodată galbene-portocalii; gâtul negricios, pătat cu alb şi mai rar pătat cu galben-roşcat închis; abdomenul galben portocaliu, cu sau fără pete mai închise; tinerii din această formă au pe şira spinării o linie gălbuie sau roşcat portocalie.
• Triturus cristatus danubialis, mai ales în şesul Dunării. Masculii 12 cm; corpul zvelt, cu capul îngust. Spatele, în timpul reproducerii, cenuşiu, cenuşiu-roşiatic sau măsliniu cu pete mici întunecate, de cele mai multe ori negre; după reproducere aproape negru; în timpul reproducerii, masculul cu pete albastre pe laturile abdomenului; la femelă o dungă vertebrală gălbuie; gâtul negricios sau cenuşiu, pătat cu alb, rar cu galben-roşcat; abdomenul gălbui-portocaliu, deseori cu pete rotunde mici şi bine diferenţiate. Subspecia are tendinţe să dea naştere la forme locale.
• Triturus cristatus dobrogicus (Triturus dobrogicus), în bălţile din Delta Dunării. Masculul 13 cm, femela 15 cm; aspectul zvelt, capul turtit şi îngust, creasta dorsală relativ mică. Spatele roşu-cafeniu sau gălbui-roşcat, nepătat sau cu pete rare, cafenii; gâtul roşu-cafeniu-închis, cu mici puncte portocalii; abdomenul galben-deschis, cu pete mari negre, adesea aproape contopindu-se, net separate de roşul-cafeniu sau portocaliul părţilor laterale, coloraţie ce se păstrează neschimbată şi după reproducere. Are 17-18 vertebre, spre deosebire de Tr. cristatus care are 16.